Samsung Galaxy S4, baterii umflate brusc

de: Alexandru Puiu
26 06. 2014

Deşi nu cred că ar avea vremea de afară o legătură cu acest aspect, numeroşi utilizatori de din Israel s-au trezit cu baterii umflate.

Deja de câţiva ani citim ştiri despre evenimente dezastruoase în care iPhone-uri şi şi au provocat victime sau incendii. Chiar dacă au existat şi circumstanţe extraordinare în care vina a căzut pe producătorul aparatului, în nouă din zece cazuri, utilizatorii sunt de vină. Mai precis, este vorba de cei care folosesc încărcatoare neoficiale, de doi lei, la telefoane de 2000 de lei, fără să conştientizeze repercusiunile.

Se pare că tot utilizatorii au fost de vină în Insrael, unde au fost sesizate mai multe cazuri de telefoane Galaxy S4 care au luat foc. Reportajul pe marginea acestui subiect a fost publicat de Yedioth Ahronoth, una dintre cele mai populare publicaţii din teritoriu.

În total, au fost raportate câteva mii de baterii umflate de Galaxy S4, din care peste 20 au luat foc. Statisticile exacte au fost oferite Scailex, o companie responsabilă de importul telefoanelor în ţară.

,,Am luat la cunoştinţă existenţa unui număr mic de cazuri de arsuri de Galaxy S4 în Israel. Totate incidentele au fost examinate până acum şi au fost atribuite utilizării de baterii neautorizate şi aplicării de forţe externe şi căldură.” Cu toate că în final s-a demonstrat că nu au fost sud coreenii de vină, cei de la Samsung au atribuit deja vina utilizatorilor nepricepuţi în domeniul tehnologic care au folosit în telefoanele lor baterii din surse îndoielnice.